Cum să nu fii niciodată depășit de situație

Toată lumea zice că vrea să fie pregătită de orice, harnică și vioaie


Din aceea cauză mulți pe net încearcă să te învețe tot felul de sisteme complicate.


Mi-e îmi place simplu.


Poate vrei mai multă liniște ca să-ți poți aduna gândurile.


Sau poate doar ai nevoia să simți că totul va fi bine.


Nu ai nevoie de mai multe podcasturi.


Sau de un nou serial la televizor.


Nici măcar să îți devotezi mai mult timp lucrului.


Deja simți că nu mai ai timp și că tot timpul ești pe grabă.


Și eu am fost la fel.


Și sunt și eu om ca tine.


Am descoperit un mod foarte simplu de a-mi organiza timpul.


Și în articolul acesta am să-ți explic cum să faci la fel.


Când te simți compleșit nu te poți gândi la nimic.


De aia prefer să mă îmi iau 5 minute pe zi singur în cabinet și să scriu.


Ce scriu?


Obiectivele mele.


Îmi place să fac asta cât de des pot.


Cum decizi dacă un obiectiv e bun sau nu?


E un mod simplu de a vedea dacă un obiectiv e bun sau nu.


Se numește Legea Intersecției.


Nu-ți fă griji, nu e vreo lege dată de Ministerul Transporturilor.


Acestă lege poate fi ilustrată prin ideea că o mică parte a străzilor generează cea mai mare parte a traficului.


 Astfel, dacă cineva dorește să optimizeze traficul într-un oraș, ar trebui să se concentreze pe îmbunătățirea acelor străzi care generează cel mai mult trafic, pentru a obține cele mai mari rezultate.


#sîEu


Obiectivele pot fi ușor create.


Și în situația ta ți-aș recomanda să faci asta cel puțin o dată pe săptămână.


Ia o foaie și scrie.


 Respiră și gândește-te.


Nu te lăsa dacă nu-ți vine nimic.


E în regulă.


Odată ce ai trecut de 5 minute oprește-te.


Doar dacă simți că ești motivat continuă să scrii.


Și citește.


Și apoi dute la o plimbare.


Sau fă orice altceva.


Ideea e să treacă 10 minute între ce ai scris și când recitești.

Mergi în direcția obiectivelor tale?

Sau tot amânii completarea lor? 

Îmi face plăcere să ajut oamenii să-și creeze obiectivele.


Iar dacă ai vreo nelămurire, este okay să întrebi.


Acum 


STOP!


Du-te și încearcă technica asta.


Și trimite-mi un mesaj pe Whatsapp la numărul +40 728 143 671.


Și zi-mi dacă a funcționat technica pentru tine.


 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Distrugeți îndoielile în tine cu acest secret

Cum să fii mai descurcăreț decât 99% din oamenii

12 tactici prin care ești manipulată (fără măcar să ști)